Sfântul Ioan Botezătorul

 „Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. ’’ (Ioan 1. 7-8).

Numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11.11) Sfântul Ioan Botezătorul, împlineşte în sine toate categoriile sfinţeniei:

– profet şi preot al legii celei vechi ca fiu al preotului şi proorocului Zaharia şi al sfintei proorociţe Elisabeta,

– cuvios, model tuturor marilor cuvioşi, părinţilor și pustnicilor prin modelul său de viață aspră pe care a dus-o,

– predicator și botezător, propovaduind venirea lui Hristos, practicând botezul spre iertarea păcatelor pe malurile râului Iordan pregătind botezul cu Duh Sfânt al lui Iisus cel care va  ridica păcatul lumii,

– înaintemergător și apostol ca cel care pregătește descoperirea lui Hristos lumii, şi vestește apropierea Impărăţiei lui Dumnezeu

– mucenic, care pătimeşte şi moare muceniceşte pentru mărturisirea Adevărului.

De aceea Sfântul Ioan Botezătorul este cinstit în Biserica Creștină Ortodoxa si Romano-Catolica, bucurându-se de o întreită cinstire a credincioșilor prin cele trei mari sărbători consacrate:

• soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul pe 7 ianuarie,
• naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 iunie;
• tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul pe 29 august.

Pe lângă cele trei mari sărbători consemnare in calendarul creștin ortodox, regăsim și sărbatori mai mici  cum ar fi:

• a treia aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul pe 25 mai,
• zamislirea lui 23 septembrie,
• prima si a doua aflare a capului lui pe 24 februarie
• a treia aflare a capului său 25 mai.

 

Rolul important pe care Sf. Ioan l-a avut în planul lui Dumnezeu de mântuire a neamului omenesc, a făcut ca și în reprezentarea lui în Biserică, să ocupe un loc deosebit. De aceea este reprezentat stând alături de Maica Domnului lângă tronul lui Hristos  rugându-se pentru noi creştinii.

Teologul rus Paul Evdochimov susține că ceea ce se poate obţine numai la o deplină maturitate duhovnicească îi este dat Sfântului Ioan Botezătorul încă din pruncie, că de naşterea lui mulţi se vor bucura (Luca 1, 14). Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai mare dintre prooroci, de altminteri singurul despre care s-a zis că încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt. (Luca. 1, 15) Chiar Hristos Domnul înaintea mulţimii face mărturisire despre Ioan că: el este mai mult decât un prooroc. (Matei. 11, 9), este mesager, este trimisul care vine din pustie să descopere lumii pe Hristos – Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii. Sfântul Ioan este așadar Înaintemergătorul Domnului în timpul vieţii sale pământeşti, dar și înainte-mergător al lui Hristos și pentru cei din iad, propovăduitor pentru cei ce stau în întuneric.

Aflăm din începutul capitolul I al Evangheliei după Luca, că în vremea împăratului Iudeii Irod cel Mare, în cetatea preoţească a lui Abia, trăia un preot cu numele Zaharia împreună  cu una din fiicele lui Aaron pe nume Elisabeta, rudă după trup cu Maica Domnului.

Evanghelistul precizează că aceștia deși erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, și umblau fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Lui, nu puteau avea copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi ajunseseră amândoi la o vârstă când biologic gândind un cuplu nu mai putea avea copii (depăşiseră vârsta de optzeci de ani). În acele vremuri, familiile care ajungeau la o vârstă înaintată fără a avea copii, erau considerate nebinecuvântate de Dumnezeu. Zaharia era preot şi profet din tată-n fiu al Legii lui Moise și pe când se afla în săptămâna cădirii sale la Templul Domnului din Ierusalim, îngerul Domnului i se arată stând de-a dreapta altarului tămâierii. Zaharia se tulbură și este cuprins de frică la vederea îngerului în timp ce acesta îi vestește: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan (Luca 1. 13). Zaharia nu putea crede cele auzite și în gândirea lui omeneasca a fost să pună ciclul biologic (cei optzeci de ani), mai presus de binecuvântarea pe care Dumnezeu o dă. Dar pentru a înțelege minunea lui Dumnezeu, rămâne mut până în ziua când toate s-au adeverit. În continuarea Evangheliei, Sfântul Luca relatează că pe cand Elisabeta se afla însărcinată în a șasea lună, îngerul Gavriil este trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret să vestească unei fecioare cu numele Maria că îl va naște pe Iisus. Intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei (Luca 1. 28). Fecioara Maria are aceeași reacție omenească la vederea îngerului Gavriil, este tulburată și cuprinsă de frică precum fusese și Zaharia, poate este mai în măsură decât Zaharia să se îndoiască de cele auzite fecioară fiind. La auzirea cuvintelor: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă (Luca 1. 35-36). Fecioara Maria are puterea să creadă Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca 1. 37)  și răspunde la chemarea și binecuvântarea lui Dumnezeu : Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!  (Luca 1. 38). După plecarea îngerului Gavriil, Fecioara Maria merge în grabă spre cetatea lui Iuda unde locuia Zaharia cu Elisabeta. Intrând în casa celor doi, Maria îi salută pe aceștia, la salutul făcut Elisabetei, pruncul Ioan saltă de bucurie în pântece și Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare : Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău (Luca 1. 42).

Sfânta Evanghelie istorisește că vecinii și rudele s-au bucurat că Domnul a arătat mare îndurare față de ei binecuvântându-i cu un fiu și că în a opta zi de la nasterea pruncului, s-au adunat cu toții să taie împrejur pruncul, și să pună numele acestuia după numele tatălui său adică Zaharia. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut va fi Ioan (adică cel ales sau darul lui Dumnezeu). Nefiind de acord cu numele ales de Elisabeta rudele au făcut semn către Zaharia, întrebând cum ar dori el ca pruncul să se numească, iar acesta scriind pe o tăbliță numele (numele pe care i-l spusese îngerul) cu toții au rămas uimiți. S-au mirat, deoarece între Zaharia și Elisabeta nu existase nici o ințelegere în stabilirea numelui și după tradiție ar fi trebuit ca aceasta să poarte numele unei personae din familie. În clipa aceea, continuă evanghelia lui Luca, că i s-a dezlegat limba lui Zaharia, și că a început să vorbească și să binecuvânteze pe Dumnezeu. Atunci toți au fost cuprinși de frică, și se vorbea în tot ținutul despre toate cele întâmplate : și toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: ce va fi, oare, acest copil? (Luca 1. 66). Zaharia, umplându-se de Duh Sfânt, proorocește despre Iisus și despre Ioan astfel: Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preânalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii (Luca 1. 76-79).   Ioan creștea și se întărea în duh, continuă Luca, și ne relatează că acesta se retrage pentru început în pustie sub ocrotirea Duhului Sfânt, într-o înfrânare şi curăţie îngerească: avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste şi miere sălbatică (Mt. 3, 4).

După o perioadă petrecută în pustie de rugăciune și contemplare, Ioan se întoarce pe malurile râului Iordan unde anunță despre venirea curândă a Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, lumina lumii. În curând Domnul Iisus însuși se apropie de el și îi cere botezul pentru a servi El însuși exemplu celorlalți care vor primi în numele Său botezul creștin cu Duh Sfânt.

Sf. Ioan își încheie astfel misiunea sa fiind decapitat la ordinul împăratului Irod, iar ucenicii săi vor trebui de acum încolo sa-L urmeze pe Mântuitorul, care îi va învăța calea către viața veșnică.

Trupul Sfântului Ioan Botezătorul a fost luat de ucenicii acestuia și îngropat în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia).

Istoria consemnează că împăratul roman anticreștin Iulian Apostatul (360-363) ar fi ars o parte din rămășițele Sfântului Ioan Botezătorul, și a împrăștiat cenușa pentru a nu putea fi recuperată. Capul a fost salvat și dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franța) de către regele franc Pippin al III-lea (715-768). Din trup ar mai fi rămas nearse un braț și un deget.

Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta este socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.

După un timp, un negustor bogat lepădându-și poziția lui socială și toată deșertăciunea acestei lumi a luat rînduiala monahicească cu numele de Inochentie vieţuind în dragoste de Dumnezeu.

Vrînd să zidească o biserică de piatră, a săpat un şanţ pentru temelie, unde după dumnezeiasca rânduială, a descoperit capul Sfântului Ioan Botezătorul și cinstindu-l cu evlavie la îngropat la loc. Capul Sfântului Ioan a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, capul ajunge la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de catre Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea d.in urmă aflare a cinstitului cap.

Numele lui Ioan Botezătorul a rămas mereu în inimile creștinilor, ca un exemplu de fidelitate față de Cuvântul lui Dumnezeu și dragoste adâncă față de orice persoana care i se adresa.

Noi creștinii ortodocși îl pomenim în rugaciunile noastre și îl rugăm să-și aminteasca de noi, acum și în ceasul morții noastre, pentru ca și noi să ne putem bucura împreună cu el în Împărăția Tatălui ceresc ce urmează să vie.